Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Comunicat de presă privind revenirea în ţară a 394 cetăţeni români de pe vasele de croazieră din America de Nord, via Barbados

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate cu titlu temporar şi care au fost afectaţi de măsurile de protecţie sanitară şi de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 22 mai, au revenit în ţară 394 cetăţeni români şi 20 cetăţeni străini, membri de familie ai cetăţenilor români (un cetăţean al Saint Vincent şi Grenadine, doi cetăţeni ai Ungariei, un cetăţean al Republicii Filipine, un cetăţean al Republicii Mauritius, un cetăţean al Republicii Orientale a Uruguayului, un cetăţean al Republicii Arabe Egipt, un cetăţean al Trinidad şi Tobago, doi cetăţeni ai Republicii Peru, un cetăţean al Republicii Federative a Braziliei, un cetăţean al Republicii Africa de Sud, un cetăţean al Federaţiei Ruse, un cetăţean al Republicii Liban, doi cetăţeni ai Statelor Unite Mexicane, doi cetăţeni ai Indiei, un cetăţean al Georgiei, un cetăţean al Republicii Honduras).

Cetăţenii repatriaţi lucrau în calitate de personal navigant pe mai multe vase de croazieră, în zona Americii de Nord şi a Caraibilor.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadelor României la Washington şi la Havana şi al Consulatului General al României la Miami, a efectuat demersuri constante atât pe lângă compania angajatoare, cât şi pe lângă autorităţile americane, în vederea debarcării şi facilitării repatrierii, având în vedere amânarea succesivă a datelor propuse anterior pentru repatriere din cauza restricţiilor impuse pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE precizează că la bordul acestei aeronave se află şi grupul de 15 cetăţeni români care au recurs recent la o formă extremă de protest (greva foamei) şi care au primit asistenţă consulară din partea Consulatului României la Miami şi sprijin din partea Ambasadei României la Washington.

Cetăţenii români au călătorit din SUA către Barbados, la bordul unei nave, iar ulterior au fost preluaţi şi transportaţi cu un zbor charter operat de către o companie privată, contractată de către compania angajatoare, pe ruta Bridgetown-Bucureşti.
Demersurile de repatriere au fost coordonate de MAE prin intermediul Ambasadelor României la Washington şi la Havana şi al Consulatului General al României la Miami.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.