Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oratoriul "Visul lui Gerontius" de Edward Elgar, difuzat online de Filarmonica "George Enescu"

Joi, 9 aprilie 2020, de la ora 19.00, în saptămâna ce precede Paştele catolic, Filarmonica "George Enescu" vă propune, în cadrul stagiunii online, oratoriul "Visul lui Gerontius" de Edward Elgar.

Orchestra şi Corul Filarmoniciii "George Enescu" sunt conduse de dirijorul britanic Alexander Walker. Rolul lui Gerontius este interpretat de tânărul tenor britanic Oliver Johnston, care îi are alături pe ceilalţi doi solişti invitaţi: mezzosoprana Aura Twarowska (Îngerul) şi basul Marius Boloş (Preotul/ Îngerul Agoniei). Corul Filarmonicii "George Enescu" este pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner. Concertul a fost realizat cu sprijinul Societăţii Elgar din Marea Britanie. Înregistrarea concertului "Visul lui Gerontius", susţinut Sala mare a Ateneului Român, este din 18 octombrie 2019.

În contextul crizei cauzate de virusul COVID-19 şi pentru a contribui la accesul la cultură în această perioadă, Filarmonica "George Enescu" vă invită joi, de la ora 19.00, pe site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) şi pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Accesul pe aceste canale online va fi gratuit pentru toţi iubitorii muzicii.

Sir Edward Elgar (1857 - 1934) a compus oratoriul "Visul lui Gerontius" după un poem al lui John Henry Newman, personalitate a vieţii religioase din Marea Britanie din secolul al XIX-lea, care a fost recent canonizată. Lucrarea, pentru solişti, trei coruri, orgă şi orchestră, este despre agonie şi eliberare, despre efemeritatea lumii materiale şi frumuseţea celei spirituale, despre aspiraţie şi dreapta judecată. Oratoriul relatează călătoria sufletului unui om de pe patul de moarte până la judecata sa în faţa lui Dumnezeu şi stabilirea în Purgatoriu. Oratoriul a avut premiera pe 3 octombrie 1900 în cadrul Festivalului Muzical Trienal de la Birmingham, fiind rodul a opt ani de creaţie, perioadă în care compozitorul a scris şase lucrări vocal-simfonice, printre care "The Black Knight", "King Olaf", "Caractacus" şi "Sea Pictures".

Dirijorul Alexander Walker consideră că, având în vedere excelenţa Orchestrei şi Corului Filarmonicii "George Enescu", nu a fost nevoie să fie invitate alt cor ori altă orchestră britanică pentru acest concert de la Ateneul Român. "Compusă la un an după 'Variaţiunile Enigma', 'Visul lui Gerontius' evocă atât dramatismul, cât şi limbajul muzical wagnerian, fiind o lucrare plină de emoţie, cu episoade tulburătoare care oferă un prilej de meditaţie şi introspecţie", declară dirijorul Alexander Walker.

"Prin difuzarea, joi, a înregistrării acestui oratoriu extraordinar, Filarmonica 'George Enescu' este aproape de toţi iubitorii muzicii mai mult decât oricând, în această perioadă pascală. Rămâneţi în continuare, alături de noi, în stagiunea online pe care v-o propunem", subliniază Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu".

Stagiune online Filarmonica "George Enescu"

Joi, 9 aprilie 2020, ora 19.00

Concert vocal-simfonic

Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor

Alexander Walker

Solişti

Oliver Johnston - Gerontius

Aura Twarowska - Îngerul

Marius Boloş - Preotul

Program:

Edward Elgar

"Visul lui Gerontius"

Dirijorul corului

Iosif Ion Prunner

Concert realizat cu sprijinul Societăţii Elgar, Marea Britanie

Canalul YouTube ( https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii "George Enescu" a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare ale evenimentelor instituţiei: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.

Canalul YouTube nou creat oferă celor interesaţi posibilitatea de abonare şi de alertare prin e-mail asupra noilor postări.
Înregistrările concertelor simfonice vor rămâne pe canalele online timp de 48 de ore.

Rămâneţi alături de noi pe canalele:

Siteul Filarmonicii "George Enescu"

Pagina YouTube a Filarmoncii "George Enescu"

Pagina de Facebook a Filarmonicii "George Enescu"

Vă dorim vizionare plăcută!

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.