Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

2.000 de viziere au ajuns duminică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Echipamentele de protecţie pentru personalul medical aflat în prima linie sunt esenţiale în acest moment de criză provocată de COVID 19. Astfel, printr-o mobilizarea extraordinară, şcoala de programare Code Master a realizat un prototip de vizieră care a fost agreat de specialiştii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, iar duminică, au fost livrate 2.000 de bucăţi. Vizierele au fost realizate şi cu sprijinul financiar al companiei Continental Sibiu, care s-a implicat activ în acţiuni de responsabilitate socială în această perioadă, fiind printre primele companii care au donat o sumă considerabilă Fundaţiei Comunitare în cadrul campaniei Un spital + o comunitate. Procesul de asamblare a vizierelor a fost posibil prin implicarea voluntară a mai multor angajaţi Continental Sibiu, dar şi a altor persoane care şi-au dorit să contribuie la protejarea sistemului medical şi sanitar în lupta cu noul coronavirus.

"Personalul medical din prima linie va fi de azi mai protejat în faţa coronavirusului, mulţumită donaţiei de viziere pe care cei de la Code Master şi Continental Sibiu au făcut-o Spitalului Judeţean. Sunt profund impresionată de valul de sprijin venit din partea tuturor celor care îşi doresc să-i ajute pe cei care se luptă pentru sănătatea noastră, dar şi a lor. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi mai ales pentru faptul că aţi ales să ne fiţi alături!" a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.

"Ni se pare firesc să ne implicăm în comunitatea din care facem parte de mai bine de 15 ani, iar astfel de acţiuni reflectă valorile companiei. Atunci când comunitatea trece printr-o perioadă critică şi are nevoie de noi, îi răspundem cu solidaritate. Ne bucurăm că angajaţii noştri împărtăşesc valorile Continental şi că am reuşit împreună să contribuim semnificativ la lupta contra COVID-19", a declarat Lăcrămioara Dărăban, Head of Human Relations Continental Sibiu.

Viziera creată de Code Master împreună cu alţi voluntari este pe lista echipamentelor de protecţie omologate şi în alte ţări care luptă împotriva coronavirus şi care caută permanent soluţii de protecţie a personalului medical. Aceasta are un sistem de răbdare şi prindere dublă conform cerinţelor ISU şi oferă protecţie pentru toată faţa: nas, gură şi ochi.

"E momentul ca fiecare dintre noi să dea tot ce e mai bun şi să folosim experienţa acumulată în scopul recâştigării normalităţii de a ne putea vedea fără restricţii, de a fi alături de cei dragi fără teamă. Îmi doresc ca prin forţa exemplului propriu să îi inspir atât pe elevii şcolii mele, dar şi pe toţi cei care pot face ceva, astfel încât să le fim alături celor care azi se luptă neobosiţi cu stoparea acestui virus" a declarat Călin Galan, managerul şcolii Code Master Sibiu.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.