Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sărbătoreşte, în cadrul Salonului Auto Bucureşti si Accesorii 2019 - Romexpo (10-20 octombrie 2019), la data de 11 octombrie - împlinirea a 106 de ani de la atestarea documentară a permisului de conducere românesc.

Preocuparea autorităţilor de la acea vreme pentru buna organizare a deplasării vehiculelor s-a concretizat încă din anul 1907 când au apărut primele dispoziţii referitoare la obligativitatea ca toate persoanele care doresc să conducă autovehicule să posede "brevetul" de şofer, care putea fi obţinut în urma susţinerii unui examen. Examinarea celor care doreau să obţină permis se efectua de către Prefectura de Poliţie din Bucureşti, care a luat această măsură ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului de autovehicule - impresionanta cifră de 138 de automobile.

Astfel, la 20 de ani după emiterea primului permis de conducere din lume, în 1893 la Paris, prin publicarea în Monitorul Oficial nr.156 din 11 octombrie 1913 a "Regulamentului pentru circulaţiunea autovehiculelor", au fost prevăzute primele norme referitoare la forma permisului de conducere românesc. Acesta era "lipit pe pânză subţire colorată în culorile naţională: roşu şi galben, ambele culori în dimensiuni egale şi verticale pe coperta din faţă şi albastru toată coperta din dos şi purta un număr de ordine care se nota într-un registru alfabetic ce se ţinea la prefectură".

În prezent, numărul deţinătorilor de permise de conducere depăşeşte 7.500.000 iar cel al autovehiculelor înmatriculate peste 8.500.000 de unitaţi, pentru care au fost eliberate documente cu respectarea standardelor europene în vigoare, cifre "impresionante" care nu mai trezesc, astăzi, atâta interes.

Vă invităm alături de noi pentru a sărbători 106 ani de continuitate şi performanţă în slujba cetăţeanului.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.