Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vă comunicăm că azi la ora 2 PM a încetat din viaţă după o scurtă şi fulgerătoare suferinţă regizorul Alexandru Darie şi omul care timp de 17 ani a condus Teatrul Bulandra. Spiritul lui creator l-aţi cunoscut şi admirat voi, toţi cei care i-aţi urmărit spectacolele.

Diagnosticat în anul 2016, de conf. dr. Tudor Nicolae, cu ciroză hepatică în stadiu incipient, a continuat să lucreze şi să trăiască în condiţii de absolută normalitate şi a reuşit să finalizeze supraproducţia Coriolanus.

Îngrijit de medici de la spitalele Elias şi Ponderas, supravegheat de doamna doctor Dana Safta, cea pe care o numea îngerul lui păzitor, s-a aflat sub tratament în ultimii 2 ani iar afecţiunea hepatică s-a menţinut în parametrii iniţiali, fără modificări evolutive, neprezentând vreo complicaţie, fără probleme portale, esofagiene şi fără episoade hemoragice. Nu s-a pus niciodată problema transplantului hepatic şi nu a fost vreodată pe nicio listă de transplant.

În ultima perioadă a fost tratat de doamna doctor Mariana Mihăilă, unul dintre cei mai buni specialişti în boli de ficat de la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti. La începutul lunii septembrie a prezentat afecţiuni respiratorii care s-au complicat şi au necesitat ventilare mecanică. Ulterior au apărut şi alte complicaţii, pe fondul unei depresii imunitare şi a instalării sindromului de coagulare intra vasculară diseminată. S-a aflat sub îngrijirea secţiei de terapie intensivă condusă de doamna profesor doctor Dana Tomescu, unde s-a considerat norocos că ajuns şi unde a afirmat că nu credea să fie atât de bine. Şi într-adevăr acolo, doamna profesor, echipa de medici, asistente, infirmiere au făcut totul pentru el, la nivelul oricărui alt centru medical din lume, atât pentru menţinerea vieţii cât şi în ultimele clipe, pentru liniştea şi respectul acordat unui suflet care pleacă într-o altă Lume. Le suntem profund recunoscători tuturor pentru că i-au confirmat credinţa că totul în viaţă este despre Oameni şi Umanitatea lor!

A fost un om care a iubit enorm Teatrul, Oamenii şi Viaţa. A trăit demn, discret şi delicat şi a trăit frumos! A avut forţa interioară să lupte pentru viaţă şi să intre fără frică în moarte, prezent, puternic, înconjurat de iubire, de multă iubire!

Ultima piesă pe care o moştenise fără să vrea, dar pe care a înţeles-o atât de bine, era despre moarte, despre lumină şi despre conştiinţa pură.

Alexandru Darie îşi dorea ca lumea să fie mai bună şi o vedea de multe ori mai bună decât era. Preţuia cel mai mult integritatea şi încrederea şi le dorea tuturor să fie mai buni.

Vă dorim tuturor să vă amintiţi de el aşa cum noi, cei foarte apropiaţi, l-am văzut în momentul intrării în lumină: strălucitor, împăcat cu tot, indestructibil şi invincibil! Lumină clară!

Alexandru Darie va fi depus vineri, 20 septembrie, ora 20.00, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, unde va rămâne până duminică, 22 septembrie, la ora 12.00.

În acest interval vor avea loc, zilnic, slujbe religioase pe care le vom anunţa ulterior.

Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 22 septembrie, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu.

ALEXANDRU DARIE

Parcursul lui creator se identifică în ultimii 27 de ani cu Teatrul Bulandra, care a reprezentat viaţa lui artistică.

A terminat Academia de Teatru şi Film în 1983, montând apoi în numeroase teatre din Bucureşti şi din ţară, iar din 1992 a fost regizor la Teatrul Bulandra.

Consacrarea lui a avut loc o dată cu spectacolul Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, pe care ziarul The Guardian l-a considerat cea mai bună montare de la spectacolul cu acelaşi nume, semnat de Peter Brook. Spectacolul a fost nominalizat printre primele 20 de producţii cu Visul unei nopţi de vară din lume.

În 1992 Alexandru Darie a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare. BBC a apreciat montarea drept "un eveniment al stagiunii".

Alexandru Darie a regizat şi în SUA la Performing Arts Centre, New-York Mizantropul de Moliere şi Cabala bigoţilor de Mihail Bulgakov.

Începând cu 1993 a lucrat în Germania Uriaşii munţilor de Luigi Pirandello, Equus de Peter Shaffer, şi Marat-Sade de Peter Weiss.

În 1992 s-a angajat regizor artistic la Teatrul Bulandra. Prima producţie regizată în Bulandra a fost Mephisto după romanul lui Klaus Mann.

În 1994 a continuat seria spectacolelor Shakespeare cu Poveste de iarnă, care a avut un enorm succes la Globe Theatre, Tokyo şi la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, Milano. Acest spectacol a fost distins cu premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - secţia română.

În ianuarie 1995 a regizat Trei surori de A.P. Cehov. Spectacolul a fost considerat o montare de excepţie, fiind apreciat de Revista Teatrul Azi drept "evenimentul stagiunii 1994/1995". Spectacolului i s-au acordat următoarele premii: Premiul Asociaţiei Criticilor de Teatru - secţia română pentru cel mai bun spectacol şi Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor. De asemenea a reprezentat Teatrul Bulandra la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, Cracovia, 1996.

În mai 1995 a montat la Bulandra un nou spectacol Shakespeare: Iulius Caesar, producţie prezentată în premieră la Globe Theatre din Tokyo. În 1996 a participat cu acest spectacol la Festivalul Internaţional al Artelor, Costa Rica şi la Festivalul Iberoamerican de Teatru, Bogota, Columbia.

În 1995 a început colaborarea cu Mechels Miniatur Theatre în Belgia, unde a regizat Regele Lear de William Shakespeare şi Duhul pădurii de A.P. Cehov.

Alexandru Darie a montat în Japonia Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, la Ghinza Season Theatre din Tokyo (1996) şi Macbeth de William Shakespeare.

În 1997 montează la Teatrul Bulandra spectacolul 1794, scenariu dramatic propriu după Camil Petrescu, Georg Buchner, Peter Weiss, prezentat în premieră la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa, desfăşurat în luna octombrie la Salonic.

Alexandru Darie a regizat de asemenea opera Don Giovanni de Mozart, la Opera Naţională din Bucureşti.

În 1999 a regizat la Teatrul de Comedie Iluzia comică, după Carlo Goldoni.

Din 2002 Alexandru Darie a devenit directorul Teatrului Bulandra, conferindu-i acestuia un statut unic: un teatru cu artişti de elită şi cu o traiectorie profund europeană.

În decembrie 2002 avut loc premiera spectacolului Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Muller, la Teatrul Bulandra, prezent pe numeroase scene internaţionale, un spectacol de referinţă pentru scena românească.

În octombrie 2005 a avut loc la Teatrul Bulandra premiera spectacolului Triumful Dragostei de Marivaux, care a participat la a 14-a ediţie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, Roma, Italia.

În decembrie 2006 a fost ales, pentru două mandate consecutive, Preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, uniune din care Teatrul Bulandra face parte din 1991 şi în care se regăsesc importante teatre europene ca: Piccolo Teatro din Milano, Maly Drama Theatre din Sankt Petersburg, Teatro di Roma, Teatro Nacional Sao Joao, Volkstheater Wien, Schauspiel Koln, etc. etc.

În 2008 a organizat a 17-a ediţie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, manifestare unică, reunind prestigioase teatre europene din 13 ţări.

Următoarele sale producţii, toate bucurându-se de un succes răsunător, au fost: 2007 - Ce păcat că-i curvă, adaptare de Oana Turbatu după John Ford; 2008 - Orfeu şi Euridice o nouă versiune de Adrian Enescu, cu variaţiuni de C.W. Gluck; 2011 - Însemnările unui necunoscut după Dostoievski; 2014 - Conversaţie după înmormântare de Yasmina Reza; 2015 - The Bach Files, producţie Bulandra per musica, pe muzică de Adrian Enescu pe teme de J.S. Bach; 25 octombrie 2018, în cadrul FNT - Coriolanus de William Shakespeare, o superproducţie teatrală cu participarea a peste 70 de actori.

A primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, conferit de Preşedinţia României, titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, una dintre cele mai importante distincţii acordate de Ministerul Culturii şi Comunicaţiilor din Franţa şi Ordinul Steaua Solidarităţii Italiene în grad de Cavaler.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.