Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În declaraţia sa politică: "Fiecare elev trebuie să aibă perspective de viitor, iar Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, adoptat de Ministerul Educaţiei, oferă perspective concrete în acest sens", deputatul nemţean Ciprian-Constantin Şerban aduce în discuţie regula de înscriere a celor ce obţin note sub 5 la Evaluarea Naţională într-un sistem de şcoală profesională, fapt care poate constitui o şansă pentru mulţi tineri de a se orienta în mod constructiv şi realist, din punct de vedere al formării lor educaţionale, şi îi poate conduce la reuşită în viaţă.

"Un vechi proverb românesc spune că 'cine are o meserie, are o moşie', bazându-se pe înţelepciunea de secole a poporului român care dă expresie unui principiu practic şi real: cine dobândeşte o profesie are o sursă sigură de existenţă, dar şi de satisfacţii pentru o formare continuă în spectrul respectiv. Educaţia nu se rezumă sau nu implică numai dobândirea unor cunoştinţe teoretice şi absolvirea unui studiu universitar, ci ea înseamnă şi dezvoltarea practică a capacităţii fiecărei persoane şi formarea sa în acord cu propriile capacităţi, a potenţialului de muncă, dar şi a dorinţelor personale.

Acum, în săptămâna în care a început noul an şcolar, este binevenită discuţia despre importanţa şcolilor de meserii din ţara noastră. Orice percepţie că un absolvent al unei şcoli de meserii este inferior unei persoane care are abilităţi a urma o facultate şi a absolvi un studiu universitar de licenţă, sau că domeniile practice nu sunt la fel de importante şi de vitale pentru dezvoltarea societăţii, nu este în acord cu realitatea europeană. În Europa, cei care muncesc în domeniile practice, adică absolvenţii unor şcoli de meserii, sunt percepuţi ca parte integrantă a societăţii respectate. Iar această percepţie se poate documenta şi la nivel de productivitate, adică astfel de absolvenţi au un rol activ în economia internă a statelor unde astfel de şcoli sunt într-un număr considerabil".

Ciprian-Constantin Şerban menţionează în continuare: "Orice tânăr trebuie să se formeze şi să aibă un ţel profesional, în funcţie de capacităţile proprii. Practicarea unei meserii este esenţială pentru a fi parte activă şi integrantă a societăţii, pentru dezvoltare personală, dar şi pentru stabilitate financiară, care în România este de cele mai multe ori o condiţie pentru stabilitatea familiară.

Iniţiativa Ministerului Educaţiei ca elevii de clasa a VIII-a care obţin o medie sub 5 la Evaluarea Naţională şi care nu vor intra în procesul de repartizare computerizată, să acceadă la o formă de învăţământ profesional, este o măsură importantă şi realistă pentru a oferi o opţiune de viitor fiecărui tânăr, opţiune ce poate aduce cu siguranţă mai multă siguranţă în conturarea unui viitor pozitiv şi a unor perspective sigure pentru tinerii de astăzi. Fiecare tânăr, ca şi persoanele din alte categorii de vârstă, au capacităţi proprii de adaptare la cerinţele unui domeniu, capacităţi care se pot înmulţi ca talantul biblic din istoria evangheliilor, dacă tânărul sau persoana respectivă le pune în valoare în domeniul potrivit. Premisa că toţi cei înscrişi în învăţământul de stat trebuie să devină absolvenţi de liceu sau de facultate este eronată, pentru că nu toate persoanele sunt la fel, cum nici toate profesiile. În plus, nu toţi reuşim să atingem standardele impuse de un anume domeniu şi tocmai de aceea ne orientăm către domeniul potrivit potenţialului nostru respectiv".

Ciprian-Constantin Şerban conchide: "Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021, adoptat de Ministerul Educaţiei, care prevede şi regula de înscrierea a celor ce obţin note sub 5 la Evaluarea Naţională într-un sistem de şcoală profesională, poate constitui o şansă pentru mulţi tineri de a se orienta în mod constructiv şi realist, din punct de vedere al formării lor educaţionale, şi îi poate conduce la reuşită în viaţă.

Prejudecăţile creionate pe nedrept despre şcolile profesionale şi importanţa profesiei în consolidarea economiei româneşti şi dezvoltării trebuie schimbată, întrucât se bazează pe preconcepţii care nu îşi găsesc justificarea într-o societate liberă şi care îşi ţinteşte progresul şi bunăstarea. Şcoala trebuie reorientată către identificarea aptitudinilor proprii şi conştientizarea permanentă a acestora în relaţie cu perspective reale de viitor. Fiecare clasă şi categorie socială cu profesiile sale îşi are rolul său indispensabil societăţii în ansamblul său, aspecte ce trebuie avute în vedere în mod clar pentru a crea un sistemul educaţional solid, echilibrat şi eficace".

Deputat Ciprian-Constantin Şerban

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.