Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

BULETIN DE PRESĂ

Acţiune pentru combaterea evaziunii fiscale desfăşurată de poliţişti

La 10.09.2019, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice Suceava a organizat o acţiune punctuală pe raza municipiilor Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi a localităţilor limitrofe pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi a activităţilor de comerţ ilicit.

Au fost verificate 54 de societăţi comerciale, întreprinderi individuale/familiale, persoane fizice autorizate, fiind constatate 2 infracţiuni şi aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 121.500 lei, majoritatea la Legea nr.12/1990 republicată, privind activităţile comerciale ilicite. Poliţiştii au mai confiscat bunuri în valoare de 800 lei, constând în produse industriale şi alimentare, ţigări şi sume de bani.

*

Eveniment rutier cercetat de poliţişti

La 10.09.2019, ora 17.25, în timp ce conducea autoturismul pe strada Palagheni din oraşul Salcea, pe fondul neatenţiei, o localnică de 23 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns în şanţul protector de pe marginea drumului şi s-a izbit într-un pod din beton.

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto şi a trei minori cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani, toţi localnici, pasageri în autoturism. Conducătoarea auto a fost testată de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

*

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La 10.09.2019, ora 10.00, la sediul Postului de poliţie Udeşti s-a prezentat un localnic de 47 de ani, care a solicitat întocmirea documentaţiei privind un eveniment rutier în care a fost implicat în cursul zilei şi soldat cu pagube materiale. Întrucât bărbatul a condus autoturismul pe DJ 208A de la domiciliul său până la sediul de poliţie şi emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", ce va fi soluţionat procedural.

La 10.09.2019, ora 20.10, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni a oprit pentru control pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere", ce va fi soluţionat procedural.

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.