Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Instituţia Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu privind o posibilă încălcare a dreptului constituţional la sănătate al elevilor braşoveni, după ce viceprimarul Costel Mihai a prezentat public situaţia în care se află cabinetele medicale şcolare, pentru care Ministerul Sănătăţii nu şi-a respectat obligaţia legală de a asigura finanţarea cheltuielilor legate de resursa umană, a informat luni edilul braşovean, printr-un comunicat de presă.

"În urma unor articole de presă care prezentau situaţia reţelei medicale şcolare, subfinanţată de stat, Biroul Teritorial al Instituţiei Avocatului Poporului a solicitat viceprimarului municipiului Braşov, Costel Mihai, informaţii suplimentare legate de cabinetele din şcoli şi de demersurile făcute de Primăria Braşov pe lângă Ministerul Sănătăţii, pentru a obţine finanţarea, care, în mod legal, trebuie asigurată de la bugetul de stat. Solicitarea Biroului Teritorial al Avocatului Poporului a fost făcută în vederea întocmirii raportului de sesizare din oficiu, în cazul unei încălcări a dreptului constituţional la sănătate", a arătat sursa citată.

Conform sursei citate, Avocatul Poporului a reţinut că, la cabinetele de medicină şcolară, pentru a acoperi nevoile, în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială a municipalităţii, ar trebui să fie 98 de cadre medicale, dintre care 23 de medici şi 71 de asistente, însă, în fapt, sunt încadrate doar 76 de cadre medicale, dintre care 8 medici generalişti, 3 stomatologi şi 65 de asistente medicale. Astfel, din cele 79 de unităţi de învăţământ din municipiul Braşov, 18 nu sunt acoperite de servicii medicale, pentru acestea finanţarea cheltuielilor cu resursa umană fiind asigurată de Ministerul Sănătăţii numai până în luna octombrie.

De asemenea, Avocatul Poporului a reţinut că în aceeaşi situaţie se află şi reţeaua de cabinete şcolare de stomatologie, din cele cinci amenajate de Primăria Braşov, fiind funcţionale doar trei, tot din lipsa finanţării care ar trebui asigurată de Ministerul Sănătăţii.

"La solicitarea Biroului Teritorial al Instituţiei Avocatului Poporului am pus la dispoziţie toate informaţiile legate de aceste cabinete şcolare, de investiţiile noastre, de beneficiari şi de modul în care am acţionat, pe lângă Ministerul Sănătăţii, pentru a obţine sumele care se cuvin, conform legii, pentru funcţionarea în bune condiţii a acestei reţele şcolare. Mă bucur că prezentarea publică a acestei situaţii a cabinetelor medicale şcolare a provocat o reacţie şi din partea Avocatului Poporului şi sper să reuşim împreună ceea ce nu am reuşit până acum singuri: să determinăm Ministerul Sănătăţii să-şi respecte obligaţia legală de a finanţa, pe tot parcursul anului şcolar, funcţionarea cabinetelor medicale din unităţile de învăţământ şi, astfel, să nu încalce dreptul constituţional la protejarea sănătăţii", se subliniază în comunicat.

Viceprimarul braşovean a prezentat, la sfârşitul lunii iulie, situaţia cabinetelor şcolare, susţinând că oraşul are cabinete şcolare amenajate şi dotate în unităţile de învăţământ, dar nu şi personal suficient, arătând că Ministerul Sănătăţii ar trebui să asigure bugetul pentru plata medicilor şi asistenţilor din aceste cabinete. AGERPRES/(AS-autor: Diana Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.